Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii Învăţământului




La propunerea Ministerului Educaţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri, 24 iunie 2008, o Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995. Potrivit documentului, alineatul (3) al articolului 70 suferă modificări, astfel încât „instituţiile de învăţământ superior acreditate şi evaluate cu calificativul «grad de încredere ridicat» de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior pot decide, prin hotărârea senatului, înfiinţarea, conţinutul şi oportunitatea programelor de masterat cuprinse în domeniile ştiinţifice ale universităţii".
Documentul modifică şi alineatul (2) al articolului 146, dând posibilitatea instituţiilor de învăţământ superior să înfiinţeze funcţia de preşedinte al universităţii, cu atribuţii stabilite prin Carta Universităţii. Ordonanţa de urgenţă abrogă alineatul (2) al articolului 80.

BIROUL DE PRESĂ