Liceele care susţin bacalaureatul francofon vor primi distincţii din partea Ambasadei Franţei în România
Secretarul de stat pentru învăţământ în limbile minorităţilor şi relaţia cu Parlamentul, doamna Gabriella Pasztor, şi Ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa Domnul Henri Paul, vor participa la dezvelirea unei plăci onorifice destinate liceelor care au susţinut în acest an bacalaureatul francofon. Evenimentul va avea loc vineri, 3 octombrie, ora 9.30, la Şcoala Centrală din Bucureşti. Prin prezenţa plăcii onorifice se atestă includerea liceului în ansamblul celor 24 de licee care organizează bacalaureatul menţiune bilingv francofonă în România.
Ceremonia de mâine va marca organizarea unor festivităţi similare în celelalte licee din ţară. Distincţia este acordată la iniţiativa Ambasadei Franţei.
Bacalaureatul bilingv în franceză a fost introdus în septembrie 2006, în urma unui acord interguvernamental bilateral. În prima sesiune a acestui bacalaureat - iulie 2008 - 391 de elevi au obţinut diploma, procentul de reuşită fiind de 98%.
În cadrul proiectului, peste 200 de profesori au fost formaţi în Franţa şi în România. Astfel, ei elaborează instrumentele specifice pentru predarea limbii franceze şi a celor 8 discipline predate în franceză (istorie, geografie, economie, informatică, matematică, fizică, chimie, biologie). În 2009, actuala reţea de 24 de licee se va extinde la 30.
BIROUL DE PRESĂ