Ministrul Daniel Petru Funeriu a solicitat grupurilor parlamentare şi sindicatelor întrevederi pentru discutarea noii Legi a Educaţiei
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Petru Funeriu, a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare ale partidelor politice semnatare ale Pactului pentru Educaţie, solicitându-le o întâlnire în care să prezinte viziunea domniei sale asupra noii Legi a Educaţiei.
În acelaşi scop, ministrul Daniel Petru Funeriu a invitat la o întâlnire informală toţi liderii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ. Până în acest moment, au răspuns invitaţiei reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret".
Totodată, la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost constituit un grup de lucru care va gestiona dezbaterea publică dedicată noii Legi a Educaţiei. Componenţa acestui grup de lucru va fi aprobată prin ordin de ministru.
Proiectul noii Legi a Educaţiei este fundamentat pe obiectivele în domeniul educaţiei şi cercetării din Programul de guvernare, prevederile Pactului pentru Educaţie şi Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării.
„Această lege este necesară pentru că învăţământul românesc trebuie să se modernizeze. Nu mai avem timp. Au trecut 20 de ani şi învăţământul românesc are încă foarte multe lucruri de făcut", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
BIROUL DE PRESĂ