MECTS a dezbătut proiectul Legii Educaţiei Naţionale cu asociaţiile profesionale ale cadrelor didactice




Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a organizat astăzi, 25 martie 2010, prima dezbatere de lucru pe marginea proiectului noii Legi a Educaţiei Naţionale. La întâlnire au participat reprezentanţii a 18 asociaţii profesionale ale profesorilor şi ai ministerului: ministrul Educaţiei Daniel Petru Funeriu, secretarii de stat Oana Badea şi Cătălin Baba, consilierul personal al ministrului, Melania Vergu, precum şi întreaga echipă desemnată prin ordin de ministru să participe la dezbaterea şi elaborarea variantei finale a proiectului de lege.
Ministrul Educaţiei şi-a reiterat deschiderea pentru dialog şi şi-a manifestat dorinţa de a avea o dezbatere de substanţă pe marginea proiectului Legii Educaţiei Naţionale. „Vreau să avem o dezbatere sănătoasă asupra noii legi şi îmi doresc ca rezultatul acestor dezbateri să fie articole de lege şi amendamente funcţionale şi în interesul elevilor, studenţilor şi profesorilor şi nu doar păreri şi discuţii sterile", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu, în deschiderea discuţiilor.
Asociaţiile profesionale şi-au exprimat aprecierea faţă de viziunea inovatoare a proiectului propus de echipa MECTS şi au făcut amendamente punctuale pe textul de lege, urmând să transmită şi în scris toate propunerile care au fost discutate astăzi. De asemenea, orice persoană interesată are la dispoziţie site-ul dedicat dezbaterii proiectului de lege: http://www.unpasinainte.edu.ro/.
Seria dezbaterilor continuă mâine, 26 martie, de la ora 10.00, cu o întâlnire cu sindicatele reprezentative din învăţământ (FSLI, FEN, FS „Spiru Haret", FS „Alma Mater"), organizaţiile studenţeşti (UNSR, USR, ANOSR) şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar şi Consiliul Naţional al Elevilor, iar la ora 15.00 cu asociaţiile autorităţilor locale şi ale patronatelor.

Lista participanților:
 

Uniunea Profesorilor de Informatică din România

Asociația Română a Profesorilor de Franceză

AGIRO

Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România

Asociația Profesorilor de Limba Germană din România

Asociația Națională a Colegiilor Pedagogice

 

Colegiul Național „Elena Cuza" București

Asociația Mentorilor din România

ANPRO

Societatea Profesorilor de Educație Fizică și Sport

Alianța Colegiilor Centenare

Societatea de Științe Istorice din România

Asociația Profesorilor de Istorie din România

Societatea de Științe Istorice din România

Asociația Profesorilor de Limbă Engleză


BIROUL DE PRESĂ