Poziţia ministrului Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, în legătură cu declaraţiile domnului Victor Ponta




În legătură cu opiniile exprimate pe tema proiectului Legii Educaţiei Naţionale de preşedintele Partidului Social Democrat, domnul Victor Ponta, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, declară:
„Domnul Victor Ponta ne-a demonstrat că este în pană de proiecte, în vreme ce partidul pe care îl reprezintă devine, pe zi ce trece, expert în bătutul pasului pe loc. Domnul Victor Ponta şi partidul său nu se pot dezice de trecut. Eu şi ministerul pe care îl conduc nu mă voi dezice de misiunea de a moderniza educaţia.
Domnul Victor Ponta preferă să rămână parte a problemei şi nu a soluţiei, motiv pentru care îl invit să răspundă scrisorii trimise încă din luna februarie grupului parlamentar PSD, scrisoare în care îmi exprimam disponibilitatea de a prezenta opţiunile majore ale acestui proiect legislativ.
Îi reamintesc faptul că Partidul Social Democrat a semnat Pactul Naţional pentru Educaţie. De aceea spun, cu toată fermitatea, că acest proiect de lege respectă şi pune în practică principiile asumate de către toate forţele politice prin semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie."

BIROUL DE PRESĂ