Concluzii în urma reuniunii Consiliului pentru Curriculum




Prima întrunire a Consiliului pentru Curriculum, organism consultativ al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), s-a desfăşurat vineri, 3 septembrie 2010, la sediul MECTS. Scopul reuniunii a fost analizarea atribuţiilor Consiliului pentru Curriculum în contextul activităţii MECTS, precum şi stabilirea unor termene cheie pentru activitatea consiliului.
Prezent la această întâlnire, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, a declarat că modernizarea curriculumului naţional este prioritară, dar că aceasta se va face secvenţial, coerent şi pe baze ştiinţifice. „Modernizarea curriculumului naţional nu se va face în pripă. Consiliul va gestiona acest lucru, urmând toate fazele elaborării unui curriculum, într-un mod ştiinţific. Primul pas este elaborarea unui cadru de referinţă curricular, adică a unui document care va prezenta foarte clar care trebuie să fie nivelul elevului român în funcţie de fiecare ciclu de şcolarizare pe care-l traversează. Acest cadru de referinţă va fi supus dezbaterii publice deoarece  pregătirea elevilor noştri este o opţiune a societăţii româneşti", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
Ministrul Educaţiei a mai spus că doar după ce etapele iniţiale vor fi parcurse se va trece la faza de proiectare şi implementare a curriculumului naţional. Etapele finale presupun elaborarea programelor cadru şi a programelor şcolare. Manualele şcolare sunt ultima parte din construcţia acestui curriculum, iar ele trebuie să urmeze programa şcolară. Vom avea alte manuale şcolare la capătul unui demers coerent şi ştiinţific, coroborat cu formarea resurselor umane. Consilul este cel care va decide mersul firesc al lucrurilor", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
Consiliul pentru Curriculum are în componenţă 20 de experţi şi a fost înfiinţat în luna august a acestui an. prin ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Rolul său principal, ca organism consultativ al MECTS, este acela de a orienta procesul de proiectare, implementare şi evaluare a curriculumului naţional.

BIROUL DE PRESĂ