Situaţia şcolilor afectate de vremea nefavorabilă - 13 februarie, ora 16.00




În urma centralizării datelor raportate de către inspectorii şcolari generali în cadrul videoconferinţei susţinute astăzi, 13 ianuarie, de ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, marţi, 14 februarie 2012, în 15 judeţe activitatea unităţilor de învăţământ se desfăşoară în mod normal, nefiind afectată de ninsorile abundente sau temperaturile scăzute. Urmare a deciziilor luate în cadrul Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, marţi, 14 februarie 2012, cursurile vor fi suspendate integral, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, în 12 judeţe (Argeş, Buzău, Călăraşi, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa Mehedinţi, Olt, Prahova, Vrancea) şi în municipiul Bucureşti.
În celelalte judeţe, situaţia se prezintă astfel: 7 inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în mai puţin de 10 unităţi de învăţământ (Arad, Bihor, Constanţa, Hunedoara,  Maramureş, Satu Mare, Timiş), iar alte 5 judeţe înregistrează maximum 100 de unităţi de învăţământ închise ( Brăila, Caraş-Severin, Galaţi, Teleorman, Vaslui). La nivelul întregii ţări, au fost închise 7156 de unităţi şcolare, în care învăţau 1.103.635 elevi.
Precizăm că la nivelul fiecărui judeţ, conducerea inspectoratului şcolar este parte componentă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). Inspectorii şcolari generali participă la întâlnirile de lucru ale acestor structuri în cadrul cărora deciziile luate se află în strânsă concordanţă cu  evoluţia condiţiilor meteorologice din fiecare zi. În momentul în care CJSU ia o hotărâre cu privire la desfăşurarea sau suspendarea cursurilor şcolare, inspectoratul şcolar judeţean este responsabil de informarea corectă şi promptă a opiniei publice cu privire la situaţia specifică din fiecare comunitate locală.
Reamintim că linia specială Tel Verde 0.800.816.ABC (unde ABC reprezintă indicativul telefonic al judeţului) este la dispoziţia părinţilor elevilor şi cadrelor didactice până la ora 22.00 pentru informaţii punctuale legate de desfăşurarea cursurilor din fiecare unitate de învăţământ.

BIROUL DE PRESĂ