Conferinţă de presă a ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Cătălin Baba
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Cătălin Baba, a susţinut miercuri, 4 aprilie, o conferinţă de presă consacrată prezentării proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar şi superior de stat în anul şcolar/universitar 2012-2013.
„În esenţă, acest proiect propune trei elemente de noutate. 1. Finanţarea se va face pe bază de granturi la nivel de licenţă. 2. Rămâne la latitudinea universităţilor să stabilească modul în care vor fi cheltuiţi aceşti bani, acestea având posibilitatea de a scoate un număr de locuri la care studenţii să plătească o parte din taxe, dar, aşa cum spuneam, e opţiunea lor. 3. Finanţarea rămâne aceeaşi în sensul în care Ministerul Educaţiei alocă în anul acesta aceleaşi sume ca în anul trecut”, a declarat ministrul Cătălin Baba.
Ataşat, punem la dispoziţia celor interesaţi, documentul prezentat de ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în conferinţa de presă.
BIROUL DE PRESĂ