Noul ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ioan Mang, a preluat mandatul
Domnul Ioan Mang a preluat marţi, 8 mai, mandatul de ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul MECTS, în prezenţa fostului titular al postului, domnul Cătălin Ovidiu Baba.
Fostul ministru al Educaţiei i-a prezentat noului ministru o sinteză a principalelor domenii de activitate ale ministerului, precum şi priorităţile, respectiv calendarul evenimentelor pe termen scurt şi mediu, între care finalizarea înscrierilor în clasa pregătitoare şi clasa I, evaluările pilot pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, organizarea examenului de bacalaureat şi adoptarea Hotărârii de Guvern privind cifra de şcolarizare în învăţământul preuniversitar şi superior. De asemenea, au fost discutate şi aspecte legate de procesul de elaborare a noului curriculum, revitalizarea învăţământului profesional şi tehnic, respectiv ierarhizarea universităţilor din România.
Noul deţinător al portofoliului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a mulţumit predecesorului său pentru activitatea depusă şi a declarat că eforturile sale se vor axa pe asigurarea unui sistem predictibil şi credibil. .„Am încredere în învăţământul românesc şi cred că alături de toţi actorii săi, elevi, părinţi şi cadre didactice, voi putea îmbunătăţi lucruri care de-a lungul timpului au rămas deficitare", a spus ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Ioan Mang.
BIROUL DE PRESĂ