Punctul de vedere al Academiei Române referitor la baremul de evaluare a unui subiect din cadrul probei de limba şi literatura română (evaluarea naţională la clasa a VIII-a)
Pentru a evita potenţialele efecte negative ale aplicării unui barem de evaluare generator de ambiguităţi, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat marţi, 26 iunie, secţiei de Filologie şi Literatură din cadrul Academiei Române, un punct de vedere referitor la soluţia furnizată de acest barem pentru un subiect de la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a.
Miercuri, 27 iunie, Academia Română a remis MECTS punctul său de vedere, argument-forte pentru soluţionarea unei dispute nedorite. Prin urmare, în baza acestui punct de vedere formulat de specialişti a căror expertiză nu poate fi pusă la îndoială, ministrul interimar al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Liviu Marian Pop, a decis aplicarea aceluiaşi barem de corectare la subiectul al II-lea, A(3, în sensul că se punctează ca răspuns corect atât varianta b - predicativă, cât şi c - subiectivă.
Vă prezentăm ataşat, corespondenţa dintre Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Academia Română, făcută publică astăzi, 28 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca.
BIROUL DE PRESĂ