Examenul de absolvire a scolii profesionale


21.06.2005

Comunicat de presa - 21 iunie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Examenul de absolvire a şcolii profesionale

Examenul de absolvire a şcolii profesionale constă în susţinerea a trei probe: practică, scrisă şi susţinerea unui proiect pentru absolvire. Durata probei practice este stabilită de fiecare comisie de examinare, însă nu trebuie să depăşească 3 ore. Nota minimă de promovare a probei practice este 6 (şase). Promovarea probei practice dă dreptul candidaţilor la susţinerea probei scrise, conform graficului.
 Proba scrisă durează 3 ore şi se desfăşoară, miercuri 22 iunie, înaintea susţinerii proiectului, subiectele fiind propuse de Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare. Au fost stabilite trei variante de subiecte din care se aleg, prin tragere la sorţi, subiectul probei scrise şi subiectul de rezervă. Nota minimă de promovare a probei scrise este 5 (cinci). Numărul variantei de subiecte se extrage, miercuri 22 iunie ora 8:55, la sediul MEdC, în cadrul unei transmisii în direct la Radio România Actualităţi. Media examenului de absolvire se calculează ca media aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire a notelor obţinute la proba practică, proba scrisă şi susţinerea proiectului. Nu se calculează media generală pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe sau care nu s-au prezentat la toate probele. Media minimă de promovare a examenului de absolvire este 6 (şase).
 
Graficul de desfăşurare a examenului de absolvire a învăţământului profesional:

- Desfăşurarea probei practice: 20 - 21 iunie 2005
- Desfăşurarea probei scrise: 22 iunie 2005
- Afişarea rezultatelor la proba scrisă: 23 iunie 2005
- Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 23 iunie 2005
- Susţinerea proiectului: 24 - 25 iunie 2005
- Afişarea rezultatelor: 27 iunie 2005

LISTA DISCIPLINELOR
la care se susţine proba scrisă din cadrul examenului de absolvire a şcolii profesionale

Numărul centrelor de examen (învăţământ de stat) = 759
Unităţi învăţământ particular UCECOM şi altele = 24
Unităţi învăţământ special = 7
Numărul elevilor înscrişi la examen = 62.973

Director,
Mircea MUREŞAN