Mesajul premierului Victor Ponta şi al ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, cu ocazia Zilei Învăţătorului




Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, transmite, în numele primului ministru, Victor Ponta, al său şi al guvernului din care face parte, cele mai bune gânduri învăţătorilor şi întregului corp didactic, cu ocazia Zilei Învăţătorului. De asemenea, premierul a transmis, prin ministrul de resort, intenţia Guvernului de a îndrepta, în cel mai scurt timp, spre beneficiul cadrelor didactice şi al elevilor, „lucrurile greşite, adoptate din prea multă grabă" din Legea Educaţiei.
Ministrul Remus Pricopie apreciază că educaţia este cel mai important instrument de care societatea românească dispune pentru a schimba în bine atât destinul fiecărui cetățean în parte, cât şi al comunităţii, în ansamblul său. Învăţătorul este, însă, elementul cheie în procesul de transmitere a valorilor, în capacitatea de a direcţiona către universul de cunoaştere interesul şi curiozitatea elevilor. Învăţătorul nu este, aşadar, doar un post într-un nomenclator, ci, în sensul său larg, reprezintă acea persoană care, aflată la orice nivel al sistemului de învăţământ, are capacitatea de a ajuta la dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi.

BIROUL DE PRESĂ