Participarea ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, la Conferinţa Naţională pentru prevenirea corupţiei în educaţie
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, va participa joi, 26 septembrie, la Conferinţa Naţională pentru prevenirea corupţiei în educaţie.
Evenimentul va avea loc, începând cu ora 9.00, în Aula Magna a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti (Calea Văcăreşti, nr.187) şi este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu Universitatea Titu Maiorescu şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, în cadrul proiectului „Prevenirea corupţiei în educaţie şi formare prin informare, formare şi responsabilizare".
La conferinţă vor participa reprezentanţi ai instituţiilor din justiţie, inspectori şcolari generali, 75 de directori de unităţi şcolare din Bucureşti şi reprezentanţi ai mediului academic.
BIROUL DE PRESĂ