Olimpiada de astronomie
18.10.2002
Comunicat de presa - 18 octombrie 2002
DREPT LA REPLICA
În editia de astazi a cotidianului „România Libera”, sub titlul „România nu va putea participa la olimpiada internationala de astronomie”, sunt inserate de catre autor o serie de inadvertente care induc cititorilor impresia ca „vinovatul” pentru lipsa de sustinere a „olimpicilor la astronomie” ar fi Ministerul Educatiei si Cercetarii. Pentru a reaseza situatia în limitele ei normale, Biroul de Presa al MEC face urmatoarele precizari:
Concursurile nationale scolare organizate de MEC corespund disciplinelor din Planul cadru (1999), ori astronomia nu figureaza printre disciplinele obligatorii prevazute de acest plan.
Disciplinele obligatorii ale Planului cadru au programe scolare obligatorii (programe care sunt studiate de catre toti elevii din învatamântul de stat). Daca astronomia ar fi studiata într-o scoala, singura posibilitate de studiu ar fi ca disciplina optionala. Statutul de disciplina optionala prevede ca programele dupa care se realizeaza cursul respectiv, curs la care pot participa numai acei elevi care la începutul anului scolar au depus optiuni pentru aceasta, sa fie propuse de catre profesor iar avizarea sa se faca ierarhic, „instanta suprema” fiind inspectoratul scolar.
În aceste conditii este dificil de organizat o etapa nationala a unei eventuale olimpiade de astronomie dat fiind caracterul eterogen al cunostintelor însusite de elevi si cu atât mai greu de a realiza o selectie nationala si de a propune un lot al României pentru o reprezentare internationala.
Selectia elevilor pentru Olimpiada Internationala de Astronomie s-a facut în urma unui concurs organizat mai mult sau mai putin local de catre Asociatia Astronomica „Sirius”, care avea dreptul sa numeasca acest concurs cum credea de cuviinta, chiar si Olimpiada de Astronomie, fara ca aceasta sa aiba conotatiile concursurilor nationale organizate de MEC.
Având în vedere cele prezentate mai sus, consideram regretabila graba cu care s-a dat curs scrisorii profesorului Adam, presedintele Asociatiei Astronomice „Sirius”, fara a considera ca este necesara si parerea MEC în aceasta problema.
BIROUL DE PRESA