Ministrul Remus Pricopie a mulţumit reprezentanţilor ministerului, inspectoratelor şcolare, federaţiilor sindicale şi asociaţiilor de părinţi pentru colaborarea constructivă din cei doi ani de mandat
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a organizat luni, 15 decembrie, o ultimă videoconferinţă, înainte de predarea mandatului, cu toţi inspectorii şcolari generali şi adjuncţi şi cu reprezentanţii ministerului. Au mai participat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret", Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Mihaela Gună, şi preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Eduard Mititelu.
Ministrul Remus Pricopie a mulţumit pentru colaborarea foarte bună pe care a avut-o cu reprezentaţii ministerului şi ai federaţiilor, în cei doi ani de mandat, şi i-a asigurat pe toţi de respectul domniei sale.
BIROUL DE PRESĂ