Banca Mondială a organizat marţi, 28 aprilie, la Washington, seminarul
Romania Education Program Event: Learning from the Education RASs in Romania,
axat pe diseminarea bunelor practici înregistrate de ţara noastră în
procesul de implementare a acordurilor privind
serviciile rambursabile de consiliere, puse la dispoziţie de Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), în cadrul
diferitelor proiecte de asistenţă tehnică dezvoltate în parteneriat.
Aceste servicii au fost derulate de România începând
cu anul 2010, prin elaborarea de studii şi analize funcţionale, şi au
continuat cu asistenţă pentru dezvoltarea capacităţii administrative a
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, precum şi cu sprijin
pentru elaborarea cadrelor strategice privind
reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii, creşterea ratei de acces
în învăţământul superior şi de participare la învăţarea pe tot
parcursul vieţii.
În acest context, amintim că reprezentanţii
Băncii Mondiale şi ai Guvernului României au semnat recent un acord de
împrumut cu o valoare de 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea
Proiectului privind învăţământul
secundar (Romania Secondary Education Project - ROSE). Proiectul va
fi implementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în
următorii 7 ani şi are ca obiective principale creşterea calităţii
educaţiei prin îmbunătăţirea ratei de tranziţie din
învăţământul secundar superior (liceu) în învăţământul terţiar
(superior), respectiv sporirea şanselor elevilor români de a finaliza cu
succes studiile liceale
şi
de a fi admişi la facultate. Acest proiect abordează nevoile elevilor
aflaţi în situaţia de abandonare a studiilor, la nivel liceal sau
universitar,
devenind astfel un instrument fundamental de intervenţie, în condiţiile
susţinerii unei creşteri economice inteligente, dar şi în contextul
declinului demografic şi al unei populaţii îmbătrânite.
Beneficiarii proiectului sunt:
(i) elevii din liceele de stat cu rezultate nesatisfăcătoare la
examenul de bacalaureat; (ii) personalul din aceste
licee, inclusiv directorii şi cadrele didactice; (iii) studenţii
înscrişi în primii ani de facultate din instituţiile publice de
învăţământ superior şi (iv) personalul din instituţiile de învăţământ
superior selectate. Din cauza discrepanţei semnificative
în ceea ce priveşte rata de absolvire a învăţământului secundar
superior în rândul populaţiei de etnie romă, proiectul va acorda o
atenţie deosebită şi constrângerilor acestor studenţi.
Proiectul
privind învăţământul secundar este structurat pe trei componente:
intervenţii la nivelul liceelor/intervenţii la nivel de sistem
corespunzătoare nivelului liceal, intervenţii la nivel universitar,
respectiv
activităţi de management, monitorizare şi evaluare.
Prima componentă - intervenţii la nivelul liceelor/intervenţii la nivel de sistem -
va susţine tranziţia din învăţământul secundar
superior către învăţământul universitar, utilizând o abordare
descentralizată, pe bază de granturi necompetitive acordate liceelor de
stat cu rezultate mai puţin bune. Activităţile eligibile vor include,
printre altele, măsuri remediale, de tutoriat, consiliere,
îndrumare şi orientare vocaţională, de mediere în comunităţile rome,
activităţi special concepute pentru elevi aparţinând unor grupuri
dezavantajate (romi, cu nevoi speciale sau de alt tip), în mod explicit,
dar nu în mod exclusiv, precum şi de dezvoltare
personală. De asemenea, vor fi derulate activităţi extracurriculare şi
de informare (vizite/excursii de documentare, stagii de formare,
participări la competiţii şi creare de reţele interşcolare) şi lucrări
civile minore de renovare a interioarelor clădirilor
şcolare (de exemplu, laboratoare).
Totodată,
vor fi finanţate revizuirea programei şcolare pentru învăţământul
secundar superior, luând în considerare şi nevoile elevilor aparţinând
grupurilor dezavantajate, precum şi formarea cadrelor
didactice şi a directorilor de şcoli cu privire la implementarea
programei şcolare revizuite şi adaptarea acesteia la nevoile şi
abilităţile diferitelor categorii de elevi (educaţie incluzivă). De
asemenea, vor fi avute în vedere îmbunătăţirea condiţiilor
de predare în centrele de formare a cadrelor didactice, revizuirea şi
actualizarea bazei de itemi pentru examenele naţionale, elaborarea de
materiale de predare-învăţare digitale, implementarea de campanii de
motivare a elevilor şi cadrelor didactice, precum
şiconsolidarea capacităţii MECS de a utiliza informaţiile educaţionale
pentru a monitoriza învăţământul secundar superior şi tranziţia elevilor
către învăţământul terţiar.
A doua componentă - intervenţii la nivel universitar - are ca obiectiv sprijinirea studenţilor aflaţi în situaţii de risc de abandon
încă din primul an de facultate. Mai
precis, grupul-ţintă este format din studenţii admişi cu note sub 7,
provenind mai ales din comunităţi rurale, grupuri socio-economice cu
venituri scăzute sau
de etnie romă. Prin intermediul a două scheme de granturi - una
non-competitivă şi una competitivă - vor fi finanţate peste 85% din
facultăţile din universităţile de stat unde se regăseşte această
categorie de studenţi. Prin schema de
granturi non-competitive se vor finanţa în primul rând programe
remediale şi de tutoriat, servicii de sprijin, consiliere şi orientare,
promovarea târgurilor de locuri de muncă şi ateliere de lucru în domenii
specifice. În cadrul schemei de granturi competitive
se vor finanţa cursuri de vară de nivel universitar pentru elevii de
liceu, cu scopul de a le oferi o experienţă universitară timpurie,
precum şi dotarea şi asigurarea funcţionării în primii ani a unor
laboratoare/centre de învăţare în universităţi, cu scopul
de a creşte gradul de menţinere în universitate a studenţilor aflaţi în
risc de abandon prin dezvoltarea de competenţe specifice şi de a
asigura servicii de sprijin academic, adaptate nevoilor acestor
studenţi.
Componenta de monitorizare şi evaluare va include studii cu privire la elevii de liceu participanţi la cursurile de vară din proiect,
o evaluare a impactului programului de granturi pentru licee şi o analiză a programelor existente pentru elevii de liceu. Evaluarea,
care va avea o structură experimentală, va sprijini colectarea
de date detaliate cu privire la elevii din liceele selectate, incluzând
rezultate educaţionale, precum şi date demografice şi socio-economice
care să permită o analiză a rezultatelor printre elevii aparţinând unor
grupuri dezavantajate.
Componenta va finanţa şi o revizuire a actualei scheme de împrumut pentru studenţi.
BIROUL DE PRESĂ