Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Protocol de colaborare în domeniul formării şi certificării profesionale între Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Camera de Comerţ şi Industrie a României
24.06.2015

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, au semnat miercuri, 24 iunie, un protocol de colaborare între cele două instituţii în domeniul formării şi certificării profesionale a elevilor şi adulţilor.

Documentul derivă din interesul comun pentru dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale iniţiale şi continue, respectiv certificarea calificărilor profesionale. Obiectivul general îl reprezintă optimizarea sistemului de formare profesională iniţială din România prin promovarea învăţământului profesional în sistem dual. Este vizată, de asemenea, optimizarea sistemului de formare profesională continuă a adulţilor şi dezvoltarea standardelor ocupaţionale, în vederea conformării cu cerinţele angajatorilor.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a reliefat importanţa semnării acestui protocol, considerându-l absolut necesar contextul în care numărul elevilor din învăţământul profesional a crescut de la 12.000, în anul 2012, la 47.000 în anul şcolar 2014-2015. „Am speranţa că documentul pe care l-am parafat astăzi va genera o creştere a numărului de parteneriate încheiate între şcolile şi angajatorii din România şi, de asemenea, o creştere atât a numărului de elevi care vor alege învăţământul profesional ca rută de dezvoltare, cât şi a celor care se vor angaja la finalul acestui ciclu de studii. La nivel calitativ, sper să însemne consolidarea ofertei educaţionale puse la dispoziţia elevilor”, a declarat ministrul Sorin Mihai Cîmpeanu.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, a subliniat importanţa derulării unui parteneriat public-privat, în condiţiile sprijinului acordat de Sistemul Cameral mediului de afaceri din ţara noastră, cu precădere companiilor cu capital autohton. „Strategia de dezvoltare a CCIR şi a întregului Sistem Cameral din România are drept obiectiv asumat revitalizarea activităţii de formare profesională, în vederea asigurării unei forţe de muncă adecvat calificată, în concordanţă cu nevoile pieţei. Demersurile noastre comune vor contribui, cu siguranţă, la consolidarea nivelului investiţiilor străine în România. Angajatorii trebuie implicaţi în decizia privitoare la cifra de şcolarizare şi pregătirea specifică,în vederea  dezvoltării unui învăţământ adaptat nevoilor reale ale pieţei forţei de muncă”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.

Prin semnarea acestui protocol se urmăreşte susţinerea sistemului dual de formare profesională, prin colaborarea dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, reprezentat de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, precum şi dintre inspectoratele şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti, Casele Corpului Didactic şi Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene, începând cu o etapă de pilotare ale cărei detalii vor fi stabilite de comun acord. În acelaşi timp, se are în vedere creşterea ratei de angajare a absolvenţilor de învăţământ profesional în sistem dual prin consolidarea parteneriatului social care să valorifice practicile sistemului de tip dual de formare profesională. Acest obiectiv specific este în strânsă conexiune cu reducerea abandonului şcolar prin creşterea atractivităţii şi calităţii învăţământului profesional în sistem dual, cu implicarea majoră a agenţilor economici în asigurarea pregătirii practice şi absorbţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor.

Cele două părţi semnatare vor acţiona şi pentru promovarea cadrului legislativ privind certificarea calificărilor profesionale pentru absolvenţii învăţământului profesional în sistem dual şi formării profesionale continue a adulţilor, dar şi pentru asigurarea calităţii şi creşterea responsabilităţii partenerilor în formarea profesională continuă a adulţilor. Protocolul prevede şi iniţiera unor acţiuni comune în vederea adaptării cadrului legislativ şi al armonizării sistemului de formare profesională, inclusiv învăţământul profesional în sistem dual, cu sistemul european de formare profesională iniţială şi continuă. Protocolul sederulează pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adiţional.

Informaţii despre învăţământul profesional în sistem dual

Introdus prin OUG 94/2014, învăţământul profesional în sistem dual funcţionează la cererea agenţilor economici. Mai mult, organizarea, durata, conţinutul programelor de pregătire şi modalităţile de certificare a pregătirii profesionale se stabilesc prin consultarea operatorilor economici. Prin urmare, această formă de învăţământ profesional este complementară celor care funcţionează în prezent, iar OUG 94/2014 oferă cadrul legal în vederea organizării ei, dând deopotrivă posibilitatea agenţilor economici să se implice direct în toate componentele formării forţei de muncă de care au nevoie.

Un element de noutate este faptul că acest tip de învăţământ profesional se desfăşoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între agentul economic şi elev. Un alt element important îl reprezintă partajarea responsabilităţilor între autorităţile educaţionale şi angajatori/organizaţii ale acestora, din punctul de vedere al curriculumului, furnizării formării, evaluării şi finanţării. Autorităţile educaţionale răspund de asigurarea resurselor umane şi financiare şi organizează formarea din şcoală (1-2 zile), iar angajatorul trebuie să ofere resursele umane şi financiare şi să organizeze formarea practică, de la locul de muncă (3-4 zile).

BIROUL DE PRESĂ


Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult