Comunicat de Presa - 16 aprilie 2002


16.04.2002

Comunicat de Presa - 16 aprilie 2002

COMUNICAT DE PRESA

Ministrul educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, a fost invitata de catre premierul Adrian Nastase sa faca parte din delegatia oficiala româna care se va întâlni cu domnul Silvio Berlusconi, presedintele Consiliului de Ministri al Republicii Italiene, aflat în perioada 17-18 aprilie, în vizita în România.
În aceasta calitate, doamna ministru Ecaterina Andronescu va participa mîine, 17 aprilie, la Palatul Victoria, la convorbirile oficiale din plenul celor doua delegatii, iar de la ora 15.30, în prezenta premierilor român si italian, va semna „Memorandumul de întelegere între Guvernul României si Guvernul Republicii Italiene privind functionarea sectiilor scolare bilingve româno-italiene”.  Din partea italiana, documentul va fi semnat de catre ambasadorul Italiei la Bucuresti, doamna Anna Blefari Melazzi Schneider.
Potrivit memorandumului, cele doua parti vor încerca extinderea proiectului bilingv la nivel de scoala elementara si secundara de gradul I (sau scoala de baza) la Scoala Italiana „Aldo Moro” din Bucuresti si vor putea decide, de comun acord, extinderea proiectului bilingv si la nivelul altor unitati liceale.
Precizam ca la ora actuala functioneaza sectii bilingve în patru licee românesti: Liceul „Dante Alighieri” din Bucuresti, Liceul „Gheorghe Baritiu” din Cluj-Napoca, Liceul „Ion Neculce” din Bucuresti si Liceul „Grup Scolar Transilvania” din Deva.

Biroul de Presa