Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Precizările Ministerului Educaţiei cu privire la normele de etică în cercetarea academică
18.01.2016

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la Ordinul de ministru 3019/11.01.2016 privind modificarea anexei nr.1 la Ordinul ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5644/ 2012 privind unele măsuri de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice face următoarele precizări:

- Ordinul de ministru nr. 3019/11.01.2016 vizează modificări punctuale privind componența unor comisii de specialitate CNATDCU, nefiind numite altele noi. Astfel, au fost înlocuiţi din motive obiective (ex.: deces, pensionare, demisie) unii membri și a fost publicată componența actualizată a comisiilor, care conține atât vechii membri cu mandate în derulare, cât și noi membri.

- Acest ordin de ministru nu reprezintă o revalidare a mandatelor celorlalți membri CNATCDU, ci operează punctual asupra componenței unor comisii de specialitate.

- Atașăm punctual numirile nou operate. Modificările au vizat următoarele comisii: fizică, ingineria resurselor vegetale și animale, biologie și biochimie, științe economice și administrarea afacerilor, psihologie și stiințe comportamentale, istorie și studii culturale și artele spectacolului.

Schimbările au fost făcute la solicitarea CNATDCU, în urma întânirii Consiliului general din 4 decembrie 2015, și au urmărit menținerea funcționării lor într-un ritm normal, ținând cont de dinamica întâlnirilor acestor comisii în raport cu volumul de muncă (analiza lucrărilor doctorale sau a abilitărilor).

Suplimentar, precizăm că:

- În ședința de Guvern de marți, 19 ianuarie 2016, se va supune aprobării proiectul de Ordonanță de Guvern de modificare a Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare

  • Astfel, textul normativ propus abrogă art. 42 (3) din Legea 206, care stabilea statutul de excepție al demnitarilor, ale căror abateri de la etica academică nu puteau fi analizate și sancționate de comisiile de etică de la nivelul universităților. Acestea erau anterior rezervate doar analizei Consiliului Național de Etică.
  • Nu în ultimul rând, modul de retragere a titlului de doctor și a calității de conducător de doctorat şi/sau a atestatului de abilitare vor fi reglementate printr-o OUG de modificare a Legii Educației Naţionale nr. 1/2011, care va fi supusă aprobării Guvernului la începutul lunii februarie 2016, când Executivul poate adopta ordonanțe de urgență.
  • Proiectul de Ordonanță de Guvern poate fi consultat aici: http://www.edu.ro/index.php/articles/23888.
 
- Odată cu modificarea atribuțiilor acestor consilii (CNE și CNATDCU), după finalizarea raportului din partea comisiei consultative pentru clarificarea cadrului instituţional şi normativ privind controlul calităţii tezelor de doctorat şi aspectele de etică a cercetarii ştiinţifice, vor fi promovate, la începutul lunii februarie, modificarile legislative necesare. Atribuțiile CNATDCU, precum și modalitatea de selecție a membrilor săi, vor fi, de asemenea, stipulate în modificările legislative.
- Urmând linia asumată în ceea ce privește transparența în cercetarea științifică, Ministerul Educației a publicat pe site-ul propriu lista cu toate școlile doctorale și coordonatorii de doctorat care se regăsesc în cadrul universităților. Aceasta poate fi consultată aici: http://www.edu.ro/index.php/articles/c173/.
 
Menționăm că toate demersurile Ministerului Educației în ceea ce privește mediul academic și cercetarea științifică vizează asigurarea unui cadru normativ care să recredibilizeze funcţionarea sistemului de învăţământ superior din România, îndeosebi la nivelul studiilor universitare de doctorat.
 
BIROUL DE PRESĂ
Documente atasate:


Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult