Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Punctul de vedere al ministrului Adrian Curaj cu privire la apartanenţa la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN)
20.01.2016

Preambul:

Calitatea de membru al ASSN nu reprezintă o noutate, ea fiind prezentată chiar în declarația de interese pe care domnul Adrian Curaj a făcut-o publică pe site-ul Guvernului, odată cu numirea în funcție. Domnul Adrian Curaj și-a asumat prezența în cadrul acestei organizaţii și consideră că nominalizarea sa într-o astfel de poziție reprezintă o recunoaștere a activității științifice și profesionale derulate până în prezent. De altfel, domnul Adrian Curaj este membru și al altor asociații și fundații din România.

Vă prezentăm în continuare punctul de vedere al domnului ministru Adrian Curaj pe acest subiect:

Am devenit membru al acestei instituții în 2015, în perioada în care Președinte al Academiei era actualul ambasador al României în SUA, domnul George Maior. Rațiunea de a fi membru vine din credința mea că educația, cercetarea și inovarea trebuie să fie la masă atunci când se discută, în cele mai înalte foruri, despre mecanisme de asigurare a securității naționale. Eu consider, și am declarat de multe ori, că investiția în educație, tehnologie și inovare este critică pentru competitivitatea României și bunăstarea cetățenilor ei, esențiale, la rândul lor, pentru incluziune și toleranță. De acestea din urmă depind, în mare parte, siguranța și securitatea României. Nu am ascuns acest lucru, informația se regăsește în declarația mea de interese. De la numirea mea ca ministru al Educației Naționale, am donat banii primiți din calitatea de membru al ASSN și voi face în continuare acest lucru.”

În ceea ce privește relevanța prezenței domnului Adrian Curaj într-o astfel de structură, precizăm că securitatea națională s-a reconceptualizat în ultimii ani și transcende zona de intelligence. Vorbim astăzi de sănătate, educație și inovare ca elemente majore de asigurare a securității naționale și dinamica este la nivel global, nu doar în România. Această abordare este cu atât mai necesară, cu cât migrația și accesul refugiaților la educație, în țările primitoare, reprezintă o problemă de securitate națională și la nivel european. Și cyber-securitatea este importantă, mai ales când vorbim de educație și tehnologia informației, despre modul în care ne educăm copiii și le creștem capacitatea de a conștientiza potențialele riscuri ale mediului virtual. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în atribuțiile Academiei intră implicarea în elaborarea programelor de cercetare științifică ale Ministerului Educației și ale altor ministere, precum și fundamentarea, argumentarea și expertizarea științifică a opțiunilor din sistemul de apărare și ordine publică și siguranță publică.

BIROUL DE PRESĂ


Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult