Comunicat de presa - 9 august 2002


09.08.2002

Comunicat de presa - 9 august 2002

COMUNICAT DE PRESA

Ministrul educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, a participat în cursul diminetii zilei de vineri 9 august, alaturi de premierul Adrian Nastase, la Cernavoda, la receptia podului peste Canalul Dunare – Marea Neagra si la inaugurarea navei de cercetare „Mare Nigru” a Institutului GEO – ECOMAR, eveniment desfasurat în Portul Constanta.
În partea a doua a zilei, doamna ministru a vizitat o serie de unitati scolare din judetul Tulcea, incluse în Programul de reabilitare a scolilor finantat de Banca Mondiala: Liceul de Arta, Liceul Spiru Haret si Gradinita nr. 4, toate din municipiul Tulcea. De asemenea, au fost vizitate si doua scoli din Delta: Scoala Generala Mila 23 si Scoala Generala Maliuc. Cu aceasta ocazie, Inspectorul Scolar General al judetului Tulcea, doamna Elena Calina, a prezentat situatia actuala a învatamântului preuniversitar si problemele specifice aflate în responsabilitatea autoritatilor locale.
În timpul vizitei, ministrul educatiei a fost însotit de directorii unitatilor de învatamânt, reprezentanti ai Inspectoratului Scolar, ai Prefecturii si Consiliului Judetean.

BIROUL DE PRESA