Întâlnirea comisiei interministeriale cu liderii federaţiilor sindicale din învăţământ


20.07.2006

Conform Acordului încheiat, la sfârşitul lunii noiembrie 2005, între Guvernul României şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, astăzi, 20 iulie 2006, a avut loc o reuniune a comisiei interministeriale cu liderii acestor federaţii.

Comisia interministerială a prezentat o propunere de ierarhizare a salariilor bugetarilor urmând ca aceasta să fie discutată într-o întâlnire cu reprezentanţii conferderaţiilor sindicale din România.

La întrunire au participat ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mihail Hărdău, ministrul finanţelor publice - domnul Sebastian Vlădescu şi ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei - domnul Gheorghe Barbu, alături de reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret" şi Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater".

 

Director,
Mircea MUREŞAN