Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
PISA
România participă, începând cu anul 2001, la acest program iniţiat de OECD. PISA este o evaluare standardizată internaţional, proiectată împreună de către ţările participante. Începând din 2000, s-a administrat în încă 11 ţări. România participă în Proiectul internaţional PISA începând cu luna septembrie 2000. Prima etapă, cea a pretestării, a fost parcursă în februarie 2001 şi a cuprins aproximativ 1000 de elevi din întreaga ţară. Cea de-a doua etapă - testarea principală (februarie 2002) în care au fost testaţi aproximativ 5000 de elevi. PISA acoperă trei domenii principale: citire/lectură; matematică; ştiinţe. În urma procesării şi interpretării rezultatelor din testarea principală, se realizează un profil de bază al cunoştinţelor şi deprinderilor elevilor testaţi. Aceste informaţii (indicatori contextuali referitori la relaţia dintre rezultatele elevilor şi caracteristicile şcolii lor, precum şi indicatori ai tendinţei, ilustrând modul în care se schimbă rezultatele/performanţele elevilor de-a lungul timpului) vor fi puse la dispoziţia factorilor de decizie şi a opiniei publice.
- Date despre PISA
- Este o evaluare internaţională organizată de OECD la care participă un număr din ce în ce mai mare de ţări membre şi non-membre OECD.
- Se adresează elevilor cu vârsta de 15 ani.
- Testele pentru elevi, precum şi chestionarele pentru elevi şi directori de şcoală au fost elaborate de un consorţiu internaţional format din: Australian Council for Educational Research (ACER); Netherlands National Institute for Educational Measuremen (CITO), Educational Testing Service (SUA), National Institute for Educational Research (Japonia) si WESTAT (SUA).
- Desfăşurarea activităţilor
- PISA evaluează capacităţile de bază ale elevilor, necesare în viaţa adultă, şi nu se referă la o programă şcolară anume. De exemplu, pentru citire/lectură, conţinutul testării se referă la evaluarea capacităţii elevilor de înţelegere a textelor scrise (texte literare, ştiinţifice, jurnalistice ş.a) şi nu depinde în mod direct de stăpânirea curriculum-ului realizat la clasă.
- Domeniile evaluate sunt:
- citire/lectură (2001/2002)
- matematică (2003)
- ştiinţe (2006)
- Pentru România, proiectul este coordonat de către Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare, care este Centrul Naţional PISA, căruia i-au revenit următoarele sarcini:
- traducerea, adaptarea, verificarea şi tipărirea materialelor necesare (teste, chestionare, manuale de administrare, manuale ale corectorilor);
- eşantionarea şcolilor şi eşantionarea elevilor;
- organizarea pretestării şi a testării;
- administrarea instrumentelor de evaluare (teste şi chestionare).
- corectarea testelor;
- culegerea datelor, introducerea pe computer şi transmiterea datelor la OECD;
- elaborarea rapoartelor naţionale;
- Rezultate
- Pe baza datelor obţinute din fiecare ţară, OECD elaborează rapoarte parţiale rapoarte finale şi rapoarte tematice cuprinzând, ca principali indicatori:
- Indicatorii contextuali, referitori la relaţia dintre rezultatele elevilor şi caracteristicile socio-educaţionale ale şcolilor lor;
- Indicatori ai tendinţei, ilustrând modul în care se schimbă rezultatele şi/sau performanţele elevilor de-a lungul timpului.
- Valorificarea datelor obţinute la nivel naţional, se va realiza în mod concret prin următoarele acţiuni:
- Feedback pentru MEdC în luarea unor decizii privind curriculum-ul şcolar, manuale, programe de examen, formarea profesorilor etc.
- Sprijin pentru optimizarea standardelor educaţionale naţionale, în raport cu cele internaţionale.
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|