Precizări MECT legate de lista olimpicilor naţionali




Ministerul Educaţiei precizează că admiterea în învăţământul superior a elevilor premiaţi la olimpiadele naţionale şi internaţionale nu a fost prejudiciată. Înscrierea acestora în vederea accederii în instituţiile de învăţământ fără examen, în conformitate cu  art. 59 din Legea  învăţământului nr. 84/1995, se face pe baza diplomei care atestă performanţele obţinute la concursurile şi olimpiadele naţionale sau internaţionale. Eroarea constatată în lista celor 433 de olimpici publicată pe site-ul http://www.edu.ro/ va fi remediată în regim de urgenţă. Astfel, cei 4 elevi introduşi în mod eronat în ierarhia finală a Olimpiadei Naţionale de Fizică vor fi eliminaţi, iar elevul rămas iniţial în afara palmaresului va figura în varianta actualizată a documentului.
Ministerul Educaţiei a declanşat deja o anchetă care va stabili modalitatea în care a fost posibilă producerea acestei greşeli.
Potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, care au obţinut în unul din ultimii 2 ani de studii distincţii la olimpiade şcolare internaţionale, la concursuri artistice sau sportive de nivel continental, mondial sau olimpic, au dreptul de a se înscrie în învăţământul universitar fără susţinerea admiterii. Absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat, care au obţinut, în cel puţin unul din ultimii 2 ani de studii, premii la olimpiade şcolare, la concursuri artistice sau sportive, de nivel naţional sau pe grupe de ţări, pot fi admişi în învăţământul universitar, conform criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei şi criteriilor specifice elaborate de senatele universitare.

BIROUL DE PRESĂ