Situaţia elevilor prezenţi şi a celor eliminaţi la proba D - sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat




Astăzi, 25 august, s-a desfăşurat proba D - proba scrisă obligatorie a profilului (matematică, geografie şi Istoria românilor) - din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie. Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, au participat 36.644 elevi (94,26%) din cei 38.872 înscrişi. 2.228 de candidaţi nu s-au prezentat.
Din totalul elevilor care au susţinut această probă, 112 au fost eliminaţi întrucât au fost depistaţi copiind sau încercând să fraudeze examenul (cei mai mulţi - 22 - în Iaşi, respectiv 14 în Bucureşti).
Rate ridicate de participare s-au înregistrat în judeţele Arad - 98,72%, Suceava - 98,29% şi Mehedinţi - 97,29%. Cu o prezenţă de sub 90% figurează judeţele Constanţa - 87,30%, Covasna - 88,17% şi Braşov - 88,85%.
Mâine, 26 august, va avea loc proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (E) - scrisă sau practică, la care sunt aşteptaţi să participe 24.285 absolvenţi de liceu. Ultima probă, tot la alegere, dar dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării (F) - scrisă sau practică -, se va desfăşura miercuri, 27 august.
În data de 29 august vor fi afişate primele rezultate (până la orele 16.00) şi vor fi depuse contestaţii (orele 16.00 - 20.00). Acestea vor fi soluţionate în intervalul 30 - 31 august, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc luni, 1 septembrie.

BIROUL DE PRESĂ