Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Etapa a II-a a programului naţional de formare a cadrelor didactice
01.09.2008

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va organiza în perioada 1-15 septembrie 2008, o nouă etapă a Programului naţional de dezvoltare a competenţelor de evaluare ale cadrelor didactice (DeCeE). Populaţia-ţintă o constituie profesorii - evaluatori care participă la examenele naţionale. Această etapă se va derula în fiecare judeţ, prin parteneriatul dintre inspectoratele şcolare judeţene /al municipiului Bucureşti şi Casele Corpului Didactic. Rolul de formatori la nivel judeţean îl vor avea cei 452 de absolvenţi ai primei etape, derulată în perioada mai-iunie 2008 în opt centre regionale.
Programul are 60 de ore şi un număr de 15 credite profesionale transferabile alocate pentru dezvoltarea următoarelor competenţe: aplicarea optimizată a prevederilor şi cerinţelor documentelor normative pe baza analizei Curriculumului Naţional şi a metodologiilor specifice, proiectarea unui instrument de evaluare scrisă/practică/orală, raportarea adecvată a rezultatelor evaluării şi conştientizarea efectelor deciziilor de evaluare, cu asumarea responsabilităţilor privind necesitatea transparenţei şi a documentării acestor decizii. Competenţele dezvoltate prin programul naţional DeCeE corespund competenţelor de evaluare a elevilor, specificate în Standardul naţional de formare continuă pentru funcţia didactică de profesor.
Programul naţional DeCeE este o iniţiativă a MECT prin Direcţia Generală Managementul Resurselor Umane (DGMRU), a Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNFP) şi Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP), acesta din urmă fiind furnizorul de formare.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult