Rezultatele înregistrate la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat după soluţionarea contestaţiilor
În urma centralizării datelor furnizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene, rata de promovare înregistrată la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2008, după soluţionarea contestaţiilor, a fost de 58,93% (cu 11,30 puncte procentuale sub cea de anul trecut - 70,23%). Având în vedere faptul că înainte de contestaţii au promovat 57,90% din candidaţii prezenţi, se constată o majorare cu 1,03% a numărului de elevi promovaţi (32.034 faţă de 31.470 iniţial).
După evaluarea lucrărilor contestate, procente ridicate de promovare s-au înregistrat în judeţele Vâlcea - 94,42% şi Suceava - 91,48%, iar procente reduse în judeţele Brăila - 32,47%, Maramureş - 36,52% şi Braşov - 39,74%.
Pe tranşe de note situaţia se prezintă astfel: între 5 şi 5,99 - 1.193, între 6 şi 6,99 - 13.498, între 7 şi 7,99 - 14.228, între 8 şi 8,99 - 4.068, iar între 9 şi 9,99 - 240. Nici un elev nu a obţinut note de 10 la probele scrise.
În cifre absolute, la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat s-au înscris 59.120 de absolvenţi de liceu, s-au prezentat 54.578 (92,31%) şi au promovat, după contestaţii, 32.034 (57,90%). 22.879 candidaţi au fost respinşi, 229 au fost eliminaţi din examen pentru tentative de fraudă (cei mai mulţi în Bucureşti - 35), iar 4.542 nu s-au prezentat.
În prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an, promovabilitatea după soluţionarea contestaţiilor a fost de 78,26%.
BIROUL DE PRESĂ