Participarea delegaţiei României la Consiliul Competitivitate şi Spaţiu
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, domnul Anton Anton, va participa vineri, 26 septembrie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului UE Competitivitate şi la întâlnirea Consiliului Spaţiu.
Consiliul UE Competitivitate reuneşte miniştrii responsabili pe probleme de industrie, piaţă internă şi cercetare din statele membre ale UE. Aceasta este prima reuniune oficială a Consiliului Competitivitate în organizarea Preşedinţiei franceze. Evenimentul va fi urmat de întâlnirea Consiliului Spaţiu, la care vor fi prezenţi miniştrii cu responsabilităţi în domeniul Spaţiu din Statele Membre ale UE şi ale Agenţiei Spaţiale Europene. Mandatul delegaţiei române este de a prezenta poziţia ţării noastre asupra punctelor de pe agenda de lucru a reuniunii.
BIROUL DE PRESĂ