Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
ARACIP organizează Adunarea Generală a SICI (The Standing International Conference of Inspectorates) - Bucureşti, 6-10 octombrie
03.10.2008

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) organizează în perioada 6-10 octombrie, la Bucureşti (Hotel Grand Rin), Adunarea Generală a SICI (The Standing International Conference of Inspectorates).
Agenda evenimentului cuprinde vizitarea unor şcoli din capitală, publice şi private, care pot constitui exemple de bună practică, precum şi dezbateri şi prezentări, la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, reprezentanţi ai Comisiilor pentru învăţământ, tineret şi sport din cadrul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, dar şi reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene, ai sindicatelor, precum şi reprezentanţi ai elevilor.
Joi, 9 octombrie, ora 11.00, Preşedintele SICI, domnul Ferry de Rijcke şi Preşedintele ARACIP, domnul Constantin Şerban Iosifescu vor susţine o declaraţie de presă.
Adunarea Generală a SICI are loc anual, iar Comitetul Executiv monitorizează activitatea şi propune un calendar al viitoarelor evenimente, în vederea creării unui cadru comun european şi a unei culturi comune a calităţii în Europa.
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar este membru al SICI cu drepturi depline din anul 2007. Desemnarea ARACIP ca organizator al acestei Adunări Generale este un semn al recunoaşterii activităţii desfăşurate de agenţia în cadrul SICI şi al interesului european faţă de educaţia din România.
SICI (The Standing International Conference of Inspectorates) este o asociaţie europeană cu sediul la Bruxelles, înfiinţată în anul 1995, care numără, la momentul actual, 40 de membri (inspectorate şcolare şi instituţii de evaluare externă) din 25 de state europene. SICI oferă membrilor servicii de dezvoltare profesională în domeniul inspecţiei şi al evaluării externe a instituţiilor de învăţământ, prin aceasta contribuind la o mai bună înţelegere şi aplicare a mecanismelor de reformă şi schimbare în educaţie. Periodic sunt împărtăşite bunele practici, rezultatul analizelor, comparaţiilor, observaţiilor în privinţa asigurării unei educaţii europene de calitate.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult