Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Mesajul Ministrului Educaţiei privind "Strategia pe Educaţie şi Cercetare"
22.10.2008

Biroul de Presă al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este abilitat să transmită următorul mesaj al ministrului Educaţiei, domnul Anton Anton:

„Sunt profund emoţionat când o serie de foşti miniştri ai educaţiei, precum Andrei Marga, Ecaterina Andronescu sau Mircea Miclea, îmi dau sfaturi privind implementarea programelor sau viziunilor pe care nu le-au făcut sau nu le-au avut în calitatea pe care au deţinut-o. Apreciez faptul că, după mult timp de la asumarea creării ei, „Strategia pe educaţie şi cercetare" s-a finalizat în cele din urmă. Chiar dacă acolo se regăsesc proiecte care se derulează deja la nivelul ministerului sau sunt în curs de derulare.
Apreciez însă, faptul că Strategia nu se abate de la principiile şi prevederile din Proiectul de legi ale Educaţiei, definitivat de 1 an de către MECT. Este şi normal să regăsim ideile din Proiect şi în Strategie, din moment ce la finalizarea actului normativ al MECT au participat aproximativ aceiaşi decidenţi - parteneri de dialog social ai ministerului. Aşadar, văd în această Strategie o susţinere explicită a Proiectului de Legi ale Educaţiei, un consens politic şi social asupra domeniului educaţiei, pe care îl salut".

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult