Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, nu a cerut părinţilor să păzească şcolile
15.01.2009

Biroul de presă al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării a constatat că, în informaţiile preluate de către Agenţia de presă Mediafax, de la întâlnirea cu directorii unităţilor de învăţământ, din judeţul Vrancea, acţiune ce a avut loc astăzi, 15 ianuarie 2009, opiniile doamnei ministru, prof. univ. Ecaterina Andronescu au fost în mod eronat interpretate.
Doamna ministru nu a afirmat că părinţii ar trebui să păzească, prin rotaţie, şcolile, ci a prezentat directorilor unităţilor de învăţământ din judeţul Vrancea cazul Grupulului Şcolar Industrial de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa, ca pe un exemplu de bune practici de colaborare a şcolii cu părinţii.
Doamna Ecaterina Andronescu a spus directorilor prezenţi la Focşani că la Grupul Şcolar Industrial de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa directorul a avut iniţiativa de a solicita şi permite părinţilor să fie prezenţi o zi întreagă în incinta şcolii, pentru a vedea cum se desfăşoară activităţile instructiv-educative, pentru a urmări prezenţa profesorilor la ore şi disciplina şcolară. O astfel de colaborare şcoală-părinţi este, în opinia doamnei ministru, o formă corectă de deschidere a şcolii către comunitate, întrucât, părinţii au astfel posibilitatea să vadă direct cum se desfăşoară întreaga activitate şcolară. Doamna ministru nu a cerut directorilor de şcoli din judeţul Vrancea să apeleze la formula pazei şcolilor de către părinţi. Facem aceste precizări, în spiritul bunei informări a opiniei publice şi cu speranţa că, pe viitor, nu vor mai fi răstălmăcite şi interpretate, declaraţiile ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Informăm că doamna ministru, prof. univ. Ecaterina Andronescu, s-a aflat astăzi, 15 ianuarie 2009, în judeţul Vrancea la invitaţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, pentru a participa la dezbaterea legată de calitatea învăţământului preuniversitar, acţiune organizată de ISJ Vrancea. Cu această ocazie, ministrul Educaţiei a făcut o vizită la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza" şi la Colegiul Naţional „Unirea", la invitaţia directorilor acestor şcoli.

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult