Cuantumul bursei şcolare „Guvernul României” va fi 350 de lei/lună
Guvernul României a aprobat în şedinţa de ieri, 15 aprilie, cuantumul bursei şcolare „Guvernul României" care se va acorda absolvenţilor clasei a IV-a capabili de performanţă, proveniţi din mediul rural. Suma care se acorda începând din acest an este 350 de lei/lună pentru un număr de 25 elevi/judeţ, respectiv 1.025 elevi la nivel naţional, ale căror familii au venituri pe membru de familie sub o treime din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, conform prevederilor Legii Învăţământului. Bursa acoperă cheltuielile de cazare, masă şi a celor şcolare.
Ministrul Educaţiei Cercetării şi Inovării, doamna Ecaterina Andronescu, a specificat că prin această măsură se doreşte ridicarea performanţei şcolare pentru elevii din mediul rural. „Fiecare inspectorat şcolar din fiecare judeţ selecţionează o clasă de 25 de elevi care urmează cursurile gimnaziale şi liceale într-una dintre cele mai performante şcoli ale judeţului, aşa cum decide fiecare inspectorat şcolar", a declarat ministrul Educaţiei.
Sumele necesare vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării
BIROUL DE PRESĂ