Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
MEC continua actiunea de control a activitatii inspectoratelor scolare judetene
13.01.2003

Comunicat de presa - 13 ianuarie 2003

COMUNICAT DE PRESA

Ministerul Educatiei si Cercetarii va continua în perioada 10 ianuarie – 20 iunie 2003, actiunea declansata în decembrie 2002, prin care este analizat modul în care inspectoratele scolare judetene si conducerile unitatilor de învatamânt actioneaza privind dezvoltarea si perfectionarea sistemului de învatamânt din România. În acelasi timp, în conformitate cu prevederile OMEC 3370/2.03.2001 va fi evaluata activitatea inspectorilor scolari generali si a inspectorilor scolari generali adjuncti de la ISJ controlate.
Vor fi verificate stadiul implementarii si aplicarii strategiei de dezvoltare a învatamântului în teritoriu, modul în care inspectoratele solutioneaza problemele de continut ale reformei învatamântului, promovarea politicii educationale în profil teritorial si implicarea partenerilor strategici prin asumarea de catre acestia a programelor nationale de dezvoltare a sistemului educational si de formare profesionala în intervalul 2001-2004.
De asemenea, vor fi controlate modul în care inspectoratele scolare si ISMB respecta regulamentele, metodologiile si ordinele de ministru în cadrul activitatilor pe care le organizeaza si desfasoara, legalitatea si calitatea documentelor de planificare si organizare a activitatii ISJ, efectele actiunilor conducerii inspectoratelor scolare, al inspectorilor si compartimentelor de specialitate, asupra bunei functionari a unitatilor subordonate si al rezultatelor obtinute de elevi în procesul instructiv educativ.
Pe domenii de activitate, obiectivele actiunii întreprinse de MEC vizeaza:
- organizarea si functionarea retelei de învatamânt preuniversitar si realizarea inspectiei scolare (exercitarea functiilor manageriale si activitatea de inspectie scolara);
- activitatea de selectie, evidenta, mobilitate si promovare a personalului didactic;
- reteaua si planul de scolarizare;
- organizarea si îndrumarea activitatii de perfectionare a personalului didactic, de participare la examenele de definitivat, grad si titularizare;
- organizarea examenelor de absolvire si admitere a elevilor în unitatile de învatamânt, precum si a concursurilor scolare;
- activitatea educativa scolara si extrascolara, proiecte educationale, activitatea de consiliere;
- normarea, salarizarea si stimularea personalului didactic si didactic auxiliar;
- finantarea si asigurarea bazei materiale a unitatilor de învatamânt;
- relatiile comunitare si de parteneriat local si rezolvarea sesizarilor si petitiilor.

BIROUL DE PRESA


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult