Vizita ministrului educatiei si cercetarii in Tunisia si Algeria
09.01.2003
Comunicat de presa - 9 ianuarie 2003
COMUNICAT DE PRESA
Ministrul educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu, face parte din delegatia oficiala condusa de Presedintele României, domnul Ion Iliescu, care în perioada 10-15 ianuarie 2003, efectueaza vizite de stat în Tunisia si Algeria, la invitatia presedintilor acestor state.
Vizitele în Tunisia si Algeria, state puternic ancorate în procesele euro-mediteraneene, confirma cursul pozitiv al raporturilor traditionale cu cele doua tari si sunt menite sa asigure amplificarea acestora pe coordonatele noului statut european si euro-atlantic al României, dupa summit-urile de la Praga si Copenhaga. Ele prilejuiesc abordarea unei game largi a problemelor din relatiile bilaterale, de la ritmicitatea dialogului politico-diplomatic si extinderea cadrului juridic, pâna la aspecte economice si colaborarea în domeniul educatiei.
În acest sens, ministrul educatiei si cercetarii din România si omologul sau tunisian vor reînnoi Programul de colaborare culturala, stiintifica si tehnica între Guvernele român si tunisian pe anul în curs, care contine prevederi ce vizeaza schimburi în domeniul învatamântului si se concretizeaza în acordarea de catre partea româna, a 5 burse pentru stagii cu durata de 6 saptamâni la discipline lingvistice, stiintifice si tehnice si acordarea de catre Tunisia a 5 burse de vara pentru participarea la cursurile intensive de limba araba. De asemenea, va fi continuat schimbul de profesori universitari pentru a sustine conferinte sau seminarii la diverse institutii de învatamânt superior din România, si acordarea pe baza de reciprocitate a 2 burse pentru studii post-universitare.
Alte actiuni vizeaza încurajarea si sprijinirea contactelor directe între institutiile de învatamânt superior, schimbul de materiale documentare si experienta pedagogica si participarea la stagii de formare, seminarii si colocvii organizate de ambele parti.
Acelasi acord guvernamental de colaborare la nivel cultural, stiintific si tehnic va fi semnat si la Ministerul Învatamântului Superior si al Cercetarii Stiintifice din Algeria. Pe baza acestuia, cele doua parti se angajeaza sa contribuie la mai buna cunoastere a preocuparilor celor doua state în domeniul învatamântului superior si stiintei prin intermediul schimburilor de cadre didactice si cercetatori, precum si prin acordarea de burse de studii, instaurarea unor relatii directe între universitati si institute de cercetare stiintifica, schimb de publicatii etc. Cele doua parti îsi vor acorda anual, pe baza de reciprocitate, 5 burse pentru studii complete sau studii post-universitare, în domenii de interes comun si o bursa pentru cursurile de vara de limba, literatura si civilizatie.
Atât în Tunisia, cât si în Algeria, ministrul educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu va vizita o serie de institutii de învatamânt superior si se va întâlni cu reprezentanti ai comunitatii românesti din aceste tari si cu fosti studenti tunisieni si algerieni în România.
În ansamblu, vizitele în cele doua state vor marca initierea unui proces de structurare a parteneriatelor cu acestea în cursul anului 2003 în toate domeniile de interes comun, atât pe plan bilateral, cât si sub aspect regional si international.
BIROUL DE PRESA