Oferta burse Germania


28.01.2004

Comunicat de presa - 28 ianuarie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Oficiul Naţional al Burselor de Studii în Străinătate (O.N.B.S.S.) anunţă următoarea ofertă de burse pentru anul universitar 2004-2005:

GERMANIA

 5 burse de studii postuniversitare oferite de Ministerul de Stat Bavarez pentru Ştiinţă, Cercetare şi Artă în cadrul Programului de studii pentru absolvenţii învăţământului superior din ţările central, est-şi sud – est - europene pentru anul universitar 2004-2005. Bursa anuală plătibilă în 12 rate lunare este de 7440 Euro, dar poate fi sporită cu o indemnizaţie de 1920 Euro pentru familie, până la nivelul de 9360 Euro, în cazul în care bursierul este căsătorit, soţia/soţul său nu lucrează şi are în întreţinere cel puţin un copil. Durata bursei este de un an de învăţământ şi poate fi prelungită până la o durată totală de 3 ani în cazul în care bursierul se califică la următoarea selecţie.
 Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului asigură prin O.N.B.S.S. cheltuielile de transport internaţional până la locul de stagiu şi retur, o singură dată într-un an universitar. Programul se adresează cu prioritate absolvenţilor unor discipline din domeniul ştiinţelor naturale şi a tehnicii.
Condiţii de participare la concurs:
-    cetăţenie română;
-    domiciliul stabil în România;
-    vârsta maximă 30 de ani;
-    certificat de cunoaştere a limbii germane.
Se pot înscrie la concurs:
- absolvenţi promoţia 2003, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, respectiv, cu diplomă de studii aprofundate / masterat;
- studenţi la programe master / studii aprofundate;
- doctoranzi cu frecvenţă;
- cadre didactice titulare;
- cercetători din institute de cercetare aflate în subordinea MECT.
 Termenul limită de depunere la Registratura MECT (Str. Spiru Haret 10) a dosarelor complete de candidatură, conform dosarelor de candidatură în acord bilateral (documente în limba română şi în limba germană): 12.03.2004. Informaţii suplimentare la www.burse.edu.ro

FONDUL INTERNAŢIONAL DE LA VIŞEGRAD oferă 8 burse de studii postuniversitare în cadrul Programului Burselor Vişegrad (VSP) pentru tineri din Belarus, Croaţia, România, Federaţia Rusă, Serbia şi Muntenegru şi Ucraina pentru anul universitar 2004-2005.
Condiţie de înscriere: licenţiaţi cu diplomă de master sau diplomă echivalentă.
Informaţii la: www.visegradfund.org sau la IVF Secretariat / Tel +421 2 67 207 104 / e-mail scholarships@visegradfund.org.

BIROUL DE PRESĂ