Situatia scolilor afectate de conditiile meteo nefavorabile (IV)
27.01.2004
Comunicat de presa - 27 ianuarie 2004
COMUNICAT DE PRESĂ
Ca urmare a procesului de
monitorizare derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
pe baza informaţiilor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, astăzi,
27 ianuarie 2004, se constată o ameliorare a situaţiei unităţilor de învăţământ
afectate de condiţiile meteorologice.
Astfel, în judeţul Iaşi,
doar 3 unităţi din mediul rural au solicitat prelungirea perioadei de inactivitate
din cauza nămeţilor foarte mari care blochează drumurile de acces, iar
în judeţul Constanţa procesul didactic a fost reluat şi în cele 4 unităţi
şcolare care se confruntau ieri cu probleme. De altfel, încă din după-amiaza
zilei de ieri, 26.01.2004, s-a asigurat şcolarizarea elevilor din ciclul
gimnazial din satele Arsa şi Vârtop, ca urmare a deblocării căilor de acces.
Totodată, drumul către localitatea Conacu a devenit accesibil microbuzelor
şcolare, iar defecţiunile reţelei electrice din localitatea General
Scărişoreanu au fost remediate.
În judeţul Neamţ, doar 9
şcoli din 48 înregistrate ieri, au rămas închise, numărul elevilor care
nu frecventează cursurile reducându-se simţitor de la 4666 la 580. În judeţul
Tulcea, activitatea didactică se desfăşoară în proporţie de 95% în patru
şcoli, tot atâtea unităţi şcolare fiind închise în judeţul Vaslui. În judeţul
Botoşani, din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului, în zilele
de 26 şi 27 ianuarie, au fost suspendate cursurile la un număr de 8 şcoli
cu un efectiv cumulat de 745 elevi, orele de curs urmând să fie recuperate
în zilele de 31 ianuarie şi 7 februarie 2004. În judeţul Galaţi,
Suceava, Brăila şi Vrancea toate unităţile şcolare şi-au reluat astăzi
cursurile.
Ministerul Educaţiei, Cercetării
şi Tineretului va continua să supravegheze evoluţia evenimentelor din aceste
judeţe până la reintrarea în normalitate a procesului de învăţământ.
BIROUL DE PRESĂ