Ministrul Educației, domnul dr. Daniel Petru Funeriu, se întâlnește cu reprezentanții sindicatelor din Educație




Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul dr. Daniel Petru Funeriu, se va întâlni mâine, 05.01.2010, cu o delegație a federațiilor sindicale reprezentative din învățământ pentru a prezenta setul de propuneri ale ministerului în vederea aplicării Ordonanţei de Urgenţă 114/2009. La întrevedere vor participa reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Învățământ Spiru Haret, Federației Naționale Sindicale "Alma Mater" și ai Federației Educației Naționale. Întâlnirea va avea loc la sediul Minsterului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, începând cu ora 10,00.
La finalul întâlnirii, ministrul va face o declaraţie de presă.

BIROUL DE PRESĂ