Întâlnirea Secretarului de Stat Oana Badea cu președinții comisiilor județene de bacalaureat pentru simularea probei de evaluare a competențelor digitale




Secretarul de Stat în MECTS, dna. Oana Badea, împreună cu reprezentanții CNEE, au organizat astăzi, 14 ianuarie 2010, o sesiune de instruire cu inspectorii școlari generali sau generali adjuncți, președinți ai comisiilor județene de bacalaureat, respectiv ai Municipiului București, și cu informaticienii inspectoratelor școlare județene pentru pregătirea simulării probei de evaluare a competențelor digitale.
Simularea probei de evaluare a competențelor digitale se va desfășura în 1473 de unități de învățământ liceal, din toată țara, în data de 20 ianuarie 2010. În data de 25 ianuarie 2010, se va finaliza corectarea lucrărilor, centralizarea rezultatelor și transmiterea lor la CNEE.
Elevii care vor participa la simulare vor avea la dispoziție maximum 90 de minute pentru rezolvarea cerințelor probei de evaluare. Elevii vor avea de rezolvat aproximativ 15-20 de itemi care vizează competențe în următoarele domenii:
-      Concepte de bază privind sistemul de calcul
-      Utilizarea computerului și organizarea fișierelor. Sisteme de operare
-      Procesoare de texte
-      Procesoare de calcul tabelar
-      Prezentări
-      Baze de date
-      Mijloace moderne de comunicare. Rețeaua internet.

BIROUL DE PRESĂ