Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Ministrul Educaţiei solicită inspectoratelor şcolare un plan concret de măsuri pentru desfăşurarea activităţilor şcolare în condiţii normale
26.01.2010

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dr. Daniel Petru Funeriu, solicită inspectoratelor şcolare judeţene să ia măsuri ferme pentru desfăşurarea activităţilor şcolare în condiţii normale, în toate unităţile de învăţământ din judeţ, până la încheierea cursurilor semestrului I. Aceste măsuri trebuie să ţină seama de previziunile meteorologice pentru perioada următoare şi confirmarea existenţei condiţiilor de declarare a situaţiei de urgenţă de către Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale.
În acest sens, conducerile inspectoratelor şcolare şi ale unităţilor de învăţământ vor acţiona împreună cu autorităţile locale, în vederea asigurării combustibilului necesar încălzirii spaţiilor şcolare, precum şi a funcţionării la parametri optimi a instalaţiilor de încălzire. La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se va monitoriza temperatura din sălile de clasă, sălile de sport, laboratoarele şi atelierele şcolare, cancelarii, căminele şcolare şi alte spaţii în care se desfăşoară activităţi educative.
În cazul în care, din motive obiective, nu se poate asigura o temperatură care să permită desfăşurarea normală a activităţii de învăţământ sau nu se poate asigura desfăşurarea programului şcolar din orice alte motive legate de condiţiile meteorologice, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Directorul unităţii de învăţământ are obligaţia de a informa, în cel mai scurt timp posibil, inspectoratul şcolar despre orice situaţie specială creată la nivelul şcolii din cauza condiţiilor meteorologice. Inspectorul şcolar general răspunde de anunţarea, în cel mai scurt timp, a oricărei situaţii speciale la MECTS.
Ministrul Educaţiei cere, de asemenea, ca la nivelul fiecărui inspectorat şcolar să fie elaborat un plan concret de măsuri vizând comunicarea dintre ISJ-uri şi directorii tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ, în vederea stabilirii de sarcini şi termene pentru desfăşurarea activităţilor şcolare în condiţii normale în toate unităţile de învăţământ, precum şi pentru înlăturarea efectelor situaţiilor speciale din perioada de iarnă. Acest plan va include şi prevederi specifice referitoare la elaborarea de către conducerea unităţii de învăţământ a orarului special de recuperare a orelor neefectuate din cauza condiţiilor meteorologice speciale. Dacă situaţia meteorologică o impune, măsurile menţionate anterior vor fi luate de către toate inspectoratele şcolare şi pentru a asigura începerea în bune condiţii a semestrului al doilea al anului şcolar. Inspectoratele şcolare care sunt gazde ale olimpiadelor şcolare în perioada vacanţei inter-semestriale vor lua toate măsurile necesare atât pentru organizarea şi desfăşurarea acestora, cât şi pentru cazarea elevilor în condiţii optime.

Ataşat, în format PDF, vă prezentăm in extenso documentul la care face referire acest comunicat.

BIROUL DE PRESĂ
Documente atasate:


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult