Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
„Învăţământul românesc trebuie recredibilizat” - mesajul ministrului Daniel Petru Funeriu către rectorii universităţilor din România
03.02.2010

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Petru Funeriu, a declarat astăzi, 3 februarie, la reuniunea de iarnă a Consiliului Naţional al Rectorilor, că principala misiune a mandatului său este recredibilizarea învăţământului superior românesc. „Vreau să transmit un mesaj clar: pe timpul mandatului meu, instituţia pe care o conduc va fi un foarte bun partener pentru toţi cei care vor să facă un învăţământ superior de calitate, pentru toţi cei care ştiu cum să facă acest învăţământ superior de calitate, şi mai mult, pentru toţi cei care pot să facă un învăţământ superior de calitate. Toate universităţile care vor, care ştiu, care pot să creeze calitate vor găsi în MECTS şi în mine personal, un partener hotărât", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
Ministrul Educaţiei a mai spus că evaluarea corectă, în baza unor criterii relevante şi recunoscute internaţional, este cheia de boltă a celor patru măsuri pe care intenţionează să le pună în practică, inclusiv cu ajutorul conducerilor universităţilor, prin procesul legislativ ce va fi iniţiat în curând. Cele patru linii majore de acţiune sunt: 1) diferenţierea universităţilor în funcţie de misiunea specifică; 2) reforma politicilor de resurse umane; 3) modernizarea managementului cu respectarea şi întărirea autonomiei universitare 4) finanţarea diferenţiată în funcţie de calitatea programelor de studiu. „Lucrul pentru care am militat dintotdeauna a fost finanţarea diferenţiată în funcţie de calitatea programelor de studii. Cred că finanţarea trebuie să aibă în vedere capacitatea unei universităţi de a-şi îndeplini misiunea specifică. Şi acum există un coeficient de calitate în ceea ce priveşte finanţarea, importanţa lui fiind substanţială, însă trebuie să vedem ce înseamnă calitate", a spus ministrul Daniel Petru Funeriu.
Ministrul a adăugat că instituţiile de învăţământ superior ar trebui să se concentreze mai mult pe atragerea studenţilor străini, anunţând că această preocupare se regăseşte şi la nivelul ministerului. „În noua organigramă, Direcţia de Relaţii Internaţionale este în coordonarea directă a ministrului. Unul dintre motivele pentru care am luat această decizie este acela de a avea un serviciu dedicat atragerii studenţilor străini în toate universităţile din România. Nou înfiinţatul Centru de Credite şi Burse analizează, la ora actuală, posibilitatea de a atrage studenţii străini prin pachete de finanţare.", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
Consiliul Naţional al Rectorilor se desfăşoară în zilele de 3 şi 4 februarie la Universitatea Politehnică din Bucureşti.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult