Reuniunea subcomitetului de Coordonare a Programelor Phare 


24.01.2005

Comunicat de presa - 24 ianuarie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Reuniunea subcomitetului de Coordonare a Programelor Phare, componenta dezvoltare resurse umane şi servicii sociale, desfăşurată astăzi, 24 ianuarie, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a avut ca scop prezentarea unui raport preliminar al evoluţiei programului, după două luni de la iniţierea acestuia.
Prezent la această întâlnire, ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. Mircea Miclea, a arătat că piaţa absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic este o piaţă regională, motiv pentru care este extrem de important să se facă o planificare a pregătirii educaţionale la nivelul regiunilor. „Avem nevoie de o proiecţie pe termen mai lung a învăţământului profesional şi tehnic şi a nevoilor de dezvoltare la nivel regional. Dacă o anumită regiune va opta pentru a dezvolta în primul rând segmentul de turism, atunci şi învăţământul profesional şi tehnic trebuie să ţină seama de aceste perspective de dezvoltare, să se pregătească pe acest segment”, a spus ministrul educaţiei şi cercetării.
"Reuniunea de astăzi a avut un dublu scop: unul care priveşte partea procedurală a programelor Phare şi anume aprobarea unui raport preliminar care conform fişei de program se prezintă la două luni de la începerea unui program, iar al doilea aspect presupune revizuirea strategică a unui instrument de planificare a ofertei educaţionale la nivel regional, pentru prima dată realizat în România în timpul anului 2003, când a fost şi finalizat. Scopul acestui instrument de planificare regională a fost de a identifica modul în care oferta învăţământului profesional şi tehnic poate să răspundă nevoilor pieţei de muncă”, a declarat doamna Madlen Şerban, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT).
De altfel, concluzia experţilor care au realizat raportul preliminar a fost aceea că în România, nu există încă, la nivel regional, o instituţie de planificare a dezvoltării economice, împreună cu care să poată fi identificate calificările ce vor fi cerute peste patru ani pe piaţa forţei de muncă şi în funcţie de care să fie adaptat şi planul de şcolarizare. În acest sens, ministrul educaţiei şi cercetării a făcut apel la colaborarea interinstituţională pentru a se putea face o planificare la nivel regional întrucât aceasta este principala piaţă pe care operează aceşti absolvenţi.

BIROUL DE PRESĂ