Reuniune pentru pregatirea proiectului Hotararii de Guvern privind domeniile si specializarile de licenta 


14.01.2005

Comunicat de presa - 14 ianuarie 2005

COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul educaţiei şi cercetării, prof. univ. Mircea Miclea, a participat, astăzi, 14 ianuarie, la Reuniunea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Consiliului Naţional al Rectorilor şi Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare, dedicată pregătirii proiectului Hotărârii de Guvern privind domeniile şi specializările de licenţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004.
În acest context, ministrul educaţiei şi cercetării a spus că nomenclatorul specializărilor de licenţă trebuie revăzut pornind de la nevoia de a forma competenţe recunoscute pe piaţa muncii, locală şi internaţională. În opinia sa, specializările la nivel de licenţă (ciclul I) trebuie să fie largi şi să asigure formarea fundamentală în fiecare domeniu, deoarece o parte din actualele specializări sunt înguste şi au un debuşeu incert pe piaţa muncii, fiind şi extrem de costisitoare pentru universităţile care le organizează. „Pe fondul acestei ample reorganizări, în perspectiva creării spaţiului european de învăţământ superior, ne propunem să creştem numărul de studenţi în ciclul I, iar prin trecerea la sistemul în două cicluri va creşte şi numărul de studenţi în ciclul II (master), prin finanţarea de la buget a 50% din numărul absolvenţilor din ciclul I”, a declarat ministrul educaţiei şi cercetării.
Ministrul Mircea Miclea a precizat că pe fiecare domeniu ştiinţific trebuie convenit asupra duratei ciclurilor de studii universitare, astfel încât primele două cicluri să cuprindă cinci ani, de preferinţă pe structura 3 + 2 ani. Alte necesităţi le reprezintă generalizarea eliberării suplimentului de diplomă într-o limbă de circulaţie internaţională şi definitivarea aplicării sistemului de credite transferabile în toate universităţile din România. Ministrul a mai spus că o atenţie deosebită va fi acordată elaborării unui catalog al calificărilor, astfel încât să se facă o distincţie clară între competenţele obţinute în ciclul I şi cele specifice absolvenţilor de ciclu II.
"Nu cred că reforma este apanajul unui singur om. Cred că trebuie să fim foarte atenţi cu ceea ce înseamnă ideea de reformă în viziunea tuturor specialiştilor şi capitalizând aceste idei să facem reformă. Eu văd reforma ca pe un proces comun, colectiv şi continuu şi de aceea aştept cu viu interes punctele de vedere ale celor implicaţi, astfel încât să ajungem la cea mai bună soluţie pentru şcoala românească”, a declarat ministrul educaţiei şi cercetării, Mircea Miclea. De altfel, cei prezenţi au fost de acord că se doreşte implementarea într-o manieră rezonabilă a cerinţelor prevăzute în Declaraţia de la Bologna şi că deciziile trebuie luate în urma consultării celor trei instituţii.
Următoarea întâlnire consacrată acestei teme o reprezintă Conferinţa Naţională a Rectorilor, programată să se desfăşoare la Bucureşti, în data de 21 ianuarie 2005.

BIROUL DE PRESĂ