![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
![]() Studierea Holocaustului, subiect pe agenda Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
09.03.2010
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit astăzi, 9 martie, cu dl. Paul A. Shapiro, directorul Centrului de Studii Avansate al Holocaustului din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite, dl. Radu Ioanid, directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaţionale din cadrul aceluiaşi centru şi dl. Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului Naţional „Elie Wiesel" pentru Studierea Holocaustului din România. Principalul subiect al discuţiei l-a constituit studierea Holocaustului în şcolile româneşti. Domnul Paul A. Shapiro a solicitat sprijinul MECTS pentru ca problematica Holocaustului să poată fi studiată într-un mod cât mai eficient de către elevii din România. Ca răspuns la această solicitare, ministrul Daniel Petru Funeriu a prezentat schimbările ce se vor produce la nivelul programei şcolare după intrarea în vigoare a noii Legi a Educaţiei. „Cred că pentru naţiunea noastră, dar şi pentru toate naţiunile Europei, este foarte important să înţelegem toate problemele de memorie ale istoriei. Sunt drame pe care trebuie să le tratăm foarte serios. Avem obligaţia să nu uităm problema Holocaustului, cea a comunismului şi alte experienţe traumatizante ale istoriei. De aceea, în procesul de elaborare a programei şcolare de istorie, toate institutele prestigioase din domeniu trebuie să fie implicate", a declarat ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În cadrul întâlnirii s-au mai convenit şi alte două aspecte punctuale: organizarea unei expoziţii itinerante în şcoli cu o tematică legată de Holocaust şi includerea Memorialului Holocaustului din Bucureşti în circuitul excursiilor de studiu. BIROUL DE PRESĂ
|
Utile
Ultimele documente
|