Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
MECTS continuă discuţiile privind proiectul Legii Educaţiei Naţionale cu toţi reprezentanţii sistemului de învăţământ
30.03.2010

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi  Sportului a găzduit marţi, 30 martie 2010, o dezbatere publică privind proiectul Legii Educaţiei Naţionale la care au participat reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene, directori, cadre didactice, contabili şi jurişti, atât din învăţământul preuniversitar, cât şi din cel superior. MECTS a fost reprezentat de secretarii de stat Oana Badea şi Cătălin Baba şi purtătorul de cuvânt al ministerului, Melania Vergu.
Secretarul de stat Oana Badea a subliniat faptul că actualul proiect de lege, prin toate măsurile cuprinse (introducerea clasei pregătitoare, trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, formarea iniţială prevăzută pentru cadrele didactice) este menit să faciliteze o pregătire mult mai solidă a elevului, o cunoaştere mai profundă a alternativelor educaţionale pe care le poate avea acesta la un moment dat, dar şi o implicare mult mai serioasă din partea părinţilor în viaţa şcolii.
Participanţii au fost de acord că principalul punct forte este acela că, pentru prima dată în România, un astfel de act normativ se adresează în primul rând elevilor, nu doar dascălilor. De asemenea, a fost relevat faptul că unul dintre principalele avantaje îl reprezintă încheierea contractelor dintre unităţile şcolare şi părinţi, măsură ce vine în sprijinul elevului şi care produce rezultate pozitive pe termen mediu şi lung.
Secretarul de stat Oana Badea a mai declarat că proiectul de lege rezolvă o mare parte dintre problemele şi lacunele existente în actualul sistem educaţional, că în centrul său se află de această dată elevul cu preocupările lui, acesta fiind practic adevăratul centru de greutate al noii legi. Discuţii cu toţi partenerii sociali interesaţi sunt programate şi miercuri, 31 martie, între orele 9.30 şi 15.00.

Lista instituțiilor de învățământ/inspectoratelor școlare județene reprezentate la întâlnirea de astăzi, 30 martie: 

1. Şcoala cu cls. I-VIII Nr. 46, Sector 6, Bucureşti
2. Grup Şcolar „Doamna Stanca", Bucureşti
3. Grădiniţa Nr. 211, Sector 3, Bucureşti
4. Colegiul Naţional „Matei Basarab", Sector 3, Bucureşti
5. ISJ Ialomiţa
6. Şcoala „Liviu Rebreanu" Mioveni, Argeş
7. ISJ Argeş
8. Liceul Teoretic Ion Barbu", Piteşti
9. Centrul Rromilor Amare Rromentza"
10. Asociaţia Divano Romano
11. Romani Criss
12. Universitatea Titu Maiorescu
13. Universitatea Bucureşti
14. Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu"
15. Şcoala Generală Nr. 71Iovan Ducici"
16. UMF Carol Davila"
17. Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr", Bucureşti
18. Liceul bilingv „Miguel Cervantes", Bucureşti
19. Şcoala Nr. 64, Bucureşti
20. Şcoala Nr. 307, Bucureşti
21. Grup Şcolar „Toma Socolescu", Ploieşti
22. Colegiul Naţional „Nichita Stănescu", Ploieşti
23. ISJ Prahova
24. Liceul Vasile Alecsandri, Iaşi
25. Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi", Bucureşti
26. ISJ Harghita
27. ISJ Iaşi
28. Şcoala „Alexandru cel Bun", Iaşi
29. Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan", Alba Iulia

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult