Dialog bilateral în domeniul educaţiei între România şi Federaţia Rusă
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit astăzi, 1 aprilie, cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Excelenţa Sa domnul Alexander Churilin.
Cei doi demnitari au reiterat faptul că bunele relaţii de colaborare între cele două state în domeniile educaţiei, cercetării şi tineretului reprezintă deja o tradiţie şi că ele pot fi îmbunătăţite, un exemplu în acest sens fiind posibilitatea înfiinţării unor centre de cercetare destinate pregătirii viitorilor savanţi români şi ruşi în marile centre universitare din cele două ţări. De asemenea, se pot înregistra progrese în domeniul schimburilor de studenţi între cele două state prin dinamizarea acestora în viitorul apropiat, fiind bine cunoscut faptul că există o strânsă colaborare între universităţi din România şi Institutul Puşkin sau Academia de Economie şi Finanţe de la Sankt Petersburg.
La finalul întâlnirii, ministrul Daniel Petru Funeriu a declarat că relaţiile bilaterale în domeniul învăţământului între România şi Federaţia Rusă reprezintă o prioritate, deoarece primul pas spre dezvoltarea unei naţiuni nu poate fi făcut decât prin promovarea de politici coerente în domeniul educaţiei, cercetării şi tineretului.
BIROUL DE PRESĂ