Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Întâlnire de lucru cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ
20.04.2010

Conducerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a avut astăzi, 20 aprilie, o întâlnire de lucru reprezentanţii sindicatelor din învăţământ  (FSLI, FEN, FSIÎ „Spiru Haret şi Alma Mater). Discuţiile au vizat acordarea unor sporuri salariale, respectarea hotărârilor judecătoreşti privind acordarea unor drepturi băneşti, finanţarea per elev, desfăşurarea probei de competenţe digitale din data de 22 aprilie şi proiectul Legii Educaţiei Naţionale.
Secretarul de stat Oana Badea a declarat la finalul întâlnirii că discuţiile au fost constructive şi a anunţat că, în acest sens, vineri 23 aprilie, va avea loc o întâlnire tehnică între reprezentanţii sindicatelor şi o comisie de specialitate a MECTS pentru stabilirea cadrului legal şi a posibilităţilor practice pentru aplicarea sporurilor salariale, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009. De asemenea, Ordonanţa 71/2009 reprezintă temeiul legal în baza căruia se face plata drepturilor câştigate prin hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile. „Ministerul Educaţiei respectă întrutotul prevederile Ordonanţei 71/2009, iar pentru acest an fondurile necesare sunt în buget. În consecinţă, vor fi făcute plăţile aşa cum dispune legea", a declarat Oana Badea.
Un alt punct al discuţiilor l-a constituit finanţarea per elev introdusă începând cu 1 ianuarie 2010. „Ministerul Educaţiei a iniţiat o Hotărâre de guvern prin care liceele vocaţionale, alternativele educaţionale «step by step», căminele şi cantinele care nu erau cuprinse în finanţarea per elev, aşa cum fusese formula iniţială, la 1 ianuarie, au primit o suplimentare financiară prin intervenţia asupra finanţării per elev. În consecinţă, s-au produs modificări în ceea ce priveşte alocările pentru acest tip de finanţare. Orice risc ca plăţile să nu fie făcute conform solicitărilor nu mai există din momentul emiterii acestei hotărâri de guvern", a adăugat Oana Badea.
Referitor la susţinerea probei de evaluare a competenţelor digitale la examenul de Bacalaureat, din data de 22 aprilie, în condiţiile în care sindicatele au anunţat grevă în ziua respectivă, secretarul de stat Oana Badea a declarat:. „Precizăm că în primele zile ale acestei săptămâni, două treimi din elevi vor fi susţinut deja proba, rămânând pentru restul zilelor o treime. În consecinţă, ziua de 22 aprilie se adresează unui efectiv de aproximativ 31.000 de elevi, iar îngrijorarea noastră era ca elevii programaţi pentru ziua de 22 să nu aibă de suferit. Ca atare, am cerut comisiilor judeţene ca în ziua de 22 aprilie, fie să reprogrameze, în funcţie de numărul de cadre didactice, care optează să participe la grevă, fie să procedeze la înlocuirea profesorilor, în cazul în care nici reprogramarea nu poate să aibă loc. Deci înlocuirea profesorului este ultima situaţie, tocmai pentru că nu avem nici un fel de dorinţă de a face ceva împotriva cadrelor didactice, care vor să participe la grevă. Respectăm dreptul de exprimare prin grevă."

Ataşat, vă prezentăm declaraţia de presă integrală a doamnei Oana Badea.

BIROUL DE PRESĂ

Documente atasate:


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult