Vizita ministrului Daniel Petru Funeriu în municipiul Iaşi




Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, efectuează astăzi, 28 mai, o vizită în municipiul Iaşi.
Cu acest prilej, ministrul Daniel Petru Funeriu se va întâlni cu elevii şi cadrele didactice Colegiului Naţional din Iaşi, membrii Consiliul Judeţean al Elevilor şi directorii liceelor în care au fost organizate centre de examen pentru bacalaureat. Principala temă de discuţie o reprezintă organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat, obiectiv de prioritate maximă pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în această perioadă.
Ulterior acestei întâlniri, ministrul Daniel Petru Funeriu va susţine o conferinţă de presă şi va participa la două emisiuni locale de televiziune.

BIROUL DE PRESĂ