Ploiesti - Discutii pe marginea proiectului Legii Invatamantului Superior


09.02.2003

Comunicat de presa - 09 februarie 2003

COMUNICAT DE PRESA

Ministrul educatiei si cercetarii, doamna Ecaterina Andronescu si Secretarul de Stat pentru Învatamânt Superior, domnul Radu Mircea Damian, au participat vineri, 7 februarie 2003, la Ploiesti, la întâlnirea cu rectorii universitatilor de stat si particulare din tara în vederea discutarii proiectului de lege a învatamântului superior. La întâlnirea organizata la Universitatea „Petrol-Gaze” din Ploiesti au participat si reprezentantii Comisiilor de învatamânt din Senat si Camera Deputatilor.
În conditiile în care dupa 1989, în România, nu a existat o lege de sine statatoare pentru învatamântul superior românesc, s-a considerat necesara adoptarea sa, în acord cu cerintele europene. Dintre prevederile viitorului act normativ, o atentie deosebita a fost acordata organizarii pregatirii universitare pe trei niveluri. Altfel spus, studentii vor primi o instruire generala cu durata de trei sau patru ani, dupa care pot opta pentru doua forme de specializare: masterat (durata de un an sau un an si jumatate), respectiv doctorat (cu durata minima de trei ani).

BIROUL DE PRESA