Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Inscrierea elevilor in clasa I
25.02.2004

Comunicat de presa - 25 februarie 2004

COMUNICAT DE PRESĂ

Asigurarea calităţii educaţiei constituie o prioritate a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, iar acest demers presupune un complex de măsuri care vizează inclusiv ocuparea posturilor vacante cu personal calificat.
În acest context, se impune prefigurarea cu o mai mare exactitate a numărului de elevi care vor începe şcoala în septembrie 2004, în vederea stabilirii posturilor disponibile pentru mişcarea personalului didactic. În acest sens, inspectoratele şcolare vor informa părinţii în legătură cu necesitatea înscrierii copiilor în clasa I până la data de 1 mai 2004, astfel încât necesarul real de posturi. să poată fi identificat. Această măsură se corelează cu prevederile Ordinului nr. 5644 din 11.12.2003 privind Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, conform căreia inspectoratele şcolare vor afişa şi publica lista posturilor/catedrelor vacante titularizabile, până la data de 15 mai 2004.
Legea nr. 268/13 iunie 2003 pentru modificarea şi completarea Legii Învăţământului nr. 84/1995, art. 20 alineatele 2, 3 şi 4 prevede că se pot înscrie în clasa I copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar. De asemenea, "la cererea scrisă a părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, înscrierea în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar, va fi amânată cu un an".
MECT solicită receptivitate din partea părinţilor viitorilor elevi de clasa I în vederea respectării, pe cât posibil, a calendarului înscrierilor, care va permite încadrarea cu personal didactic calificat, element esenţial în asigurarea calităţii educaţiei viitorilor şcolari.

BIROUL DE PRESĂ


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult