Rezultatele înainte de contestaţii la concursul de titularizare din 14 iulie 2010




Rata de promovabilitate (cel puţin nota 5) la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, din data de 14 iulie, înainte de soluţionarea contestaţiilor, a fost de 75,96%. Au fost evaluate lucrările a 34.840 de candidaţi. Dintre aceştia, 8.375 (24,04%) candidaţi au obţinut note între 1 şi 4,99, iar 13.522 (38,81%) candidaţi au obţinut note între 5 şi 6,99. Note între 7 şi 9,99 au obţinut 12.898 (37,02%) candidaţi. 45 (0,13%) de candidaţi au obţinut nota 10.
Data limită de depunere a contestaţiilor este 19.07.2010, până la ora 18.00. Acestea vor fi soluţionate în cursul zilei de 20.07.2010, iar miercuri, 21 iulie, se vor afişa rezultatele finale. Candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concursul din 14 iulie vor fi repartizaţi pe cele 5.728 posturi didactice/catedre vacante titularizabile, în perioada 22-23 iulie.
Se pot titulariza numai candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concurs, procentul acestora fiind de 37,15%. Candidaţii care au obţinut note peste 5 pot ocupa un post netitularizabil.

BIROUL DE PRESĂ